Simbolica riturilor de trecere
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce la nunțile românești plânge toată lumea de parcă s-a scumpit brusc benzina, sau de ce ne purtăm cu brazii de parcă ar fi niște rude mai îndepărtate pe care le-am supărat din greșeală, cartea Deliei Suiogan, „Simbolica riturilor de trecere”, este fix manualul de decodificare de care aveai nevoie. Această lucrare absolut fascinantă și plină de concepte savante ne demonstrează un lucru pur și simplu fabulos: țăranul român tradițional era un expert în semiotică și hermeneutică mult înainte ca Umberto Eco să învețe alfabetul. Când străbunicul tăia un lemn, recita o poezie sau juca o horă, el nu pierdea vremea pentru că nu avea internet, ci negocia direct cu Cosmosul, restabilind echilibrul universal dintr-o singură mișcare de șold.
Autoarea ne poartă prin cele trei mari evenimente ale vieții, pe care noi le numim generic „naștere, nuntă și înmormântare”, dar care, în limbaj de specialitate, sunt niște crize existențiale majore rezolvate prin poezie, gesturi teatrale și, evident, colaci. Aflăm din text că mâncatul pâinii sau al colacului nu este o simplă dovadă de lăcomie sau un atentat la siluetă, ci un act magico-ritual profund de mediere în situații liminale. Data viitoare când bunica te forțează să mai mănânci o felie de cozonac la masă, să știi că de fapt ea te integrează în ordinea cosmică și te apără de stihiile naturii, deci n-ai absolut nicio scuză să o refuzi.
Partea despre nuntă este de-a dreptul savuroasă dacă o privești prin lentila modernității. Acel râs și plâns ritualic de la cununie nu sunt cauzate de machiajul care curge, de oboseală sau de vinul de la petrecere, ci au o funcție purificatoare și cathartică bine pusă la punct. Orice bocet al soacrei este, așadar, o formă superioară de conștientizare a ruperii de starea anterioară și de anulare a maleficului. Iar Orația de nuntă, acea negociere interminabilă la poarta miresei, este descrisă ca o bătălie simbolică între două forțe opuse. Practic, alaiul mirelui nu este o simplă adunătură de flăcăi gălăgioși, ci o armată a noului care se luptă cu vechiul, transformând o banală sâmbătă seara într-o veritabilă epopee mitologică.
Cât despre trecerea în neființă, cartea ne dezvăluie un scenariu demn de cele mai tari jocuri video de aventură tip „role-playing”. Defunctul nu pleacă pur și simplu spre o lume mai bună, ci are de înfruntat probe grele: o babă la o fântână care îi cere ochiul drept și un ursuleț care vrea piciorul stâng. Din fericire, românul tradițional a inventat „cheat code-urile” perfecte sub forma unor bănuți și colăcei pe care sufletul trebuie să îi dea la schimb pentru a-și păstra integritatea corporală, că doar îi trebuie în Rai. Tot aici apare și faimosul Cântec al bradului, un dialog suprarealist și plin de umor involuntar în care omul se scuză politicos că a tăiat copacul, iar bradul se plânge că i-a puiat o corboaică și o șerpoaică în tulpiniță, refuzând să se aplece. Este o telenovelă vegetală cu implicații ontologice profunde.
În concluzie, Delia Suiogan ne oferă o lucrare serioasă, complexă și extrem de bine documentată teoretic, dar care, citită cu o inimă deschisă și un zâmbet pe buze, ne face să realizăm cât de complicat, poetic și plin de regie era cotidianul strămoșilor noștri. Este lectura ideală pentru a înțelege că tradițiile noastre nu sunt doar niște obiceiuri ciudate pe care le bifăm din inerție, ci niște performanțe demne de un teatru absurd, grandios și absolut genial, în care noi toți suntem actori principali pe marea scenă a Universului.
