Cititul. A history of reading

Dacă te-ai gândit vreodată că a citi înseamnă doar să te uiți în tăcere la niște pete negre pe o foaie albă până când începi să halucinezi controlat, această carte îți dă perfectă dreptate, dar adaugă că este cea mai glorioasă halucinație din istoria umanității!
Istoria cititului ne ia de mână și ne poartă într-o călătorie fabuloasă, de la băieții din Antichitate care scrijeleau pe noroi nota de plată pentru bere, până la noi, cei de azi, care stăm opt ore pe zi la birou citind e-mailuri pasiv-agresive de la șefi.

Cartea ne amintește că în Antichitate viața de cititor era un sport extrem.
Să citești Iliada lui Homer însemna să te lupți fizic cu vreo douăzeci și patru de suluri de papirus care aveau prostul obicei de a se rula la loc exact când ajungeai la partea interesantă.
Mai mult, pe atunci nu existau spații între cuvinte și nici punctuație.
Totul era un șir nesfârșit de litere pe care trebuia să le strigi cu voce tare ca să aibă sens.

Nu e de mirare că cititul în public era o corvoadă.
Aflăm cum Plinius cel Tânăr era terifiat de ideea de a citi în public, plângându-se prietenilor că e un recitator jalnic și întrebându-se dacă n-ar fi mai bine să angajeze un sclav să citească în locul lui, în timp ce el doar ar sta pe scaun, mimând emoția și făcând gesturi din mâini ca un fel de actor de pantomimă eșuat.
Între timp, filozoful Seneca făcea spume la gură criticându-i pe snobii bogați ai Romei care cumpărau zeci de mii de suluri pe care nu le citeau niciodată, doar ca să le asorteze cu mobila din sufragerie.
Așadar, dacă ai cărți cumpărate doar pentru estetica bibliotecii tale de pe Instagram, află că tradiția e veche de două mii de ani!

Sărind în Evul Mediu, dăm peste cărți atât de scumpe încât trebuiau legate cu lanțuri de pupitre, ca nu cumva vreun călugăr prea pasionat să plece cu ele acasă.
Aici apare „Biblia sărmanilor”, un fel de bandă desenată medievală.

Deoarece majoritatea oamenilor erau analfabeți, se uitau pur și simplu la poze cu iadul și raiul, în timp ce preotul făcea pe naratorul, asigurându-se că țăranii înțeleg exact cine și de ce ajunge în cazanul cu smoală.
Tot călugărilor, în special celor irlandezi, trebuie să le ridicăm o statuie, pentru că ei s-au săturat de durerile de cap și au inventat spațiile dintre cuvinte.
O inovație care a făcut lectura mai tăcută și mai puțin predispusă la scuiparea accidentală a interlocutorului.

Odată cu apariția lui Gutenberg și a tiparului, umanitatea s-a confruntat cu prima criză de supraîncărcare informațională.
Cărțile au devenit dintr-o dată atât de comune, încât au început să fie luate peste picior.
Cartea ne prezintă imaginea genială a „nebunului de carte” din Renaștere, un bibliofil înconjurat de volume pe care nu le înțelege, dar pe care le folosește cu mare succes pentru a strivi muștele enervante.

Tot acum se naște și cel mai mare anacronism din literatură: Shakespeare îl pune pe Brutus să îndoaie colțul paginii la o carte în Roma Antică pentru a ține minte unde a rămas.
Autorul ne atrage atenția, plin de umor, să încercăm să facem „urechiușe de măgar” unui sul de papirus casant din secolu 1 î.Hr…
spoiler: pur și simplu se rupe!
Dar asta ne arată cum cartea a decăzut din statutul de obiect sacru și intangibil, devenind o marfă pe care o poți îndoi, păta cu cafea sau citi pe toaletă.

Ajunși în timpurile moderne și cu un ochi spre viitor, autorul ne avertizează că cititul a suferit mutații ciudate.
Am trecut de la Charles Dickens, care citea în public cu atâta patos încât pleca transpirat leoarcă de pe scenă, la o eră în care citim absolut orice, de la eticheta șamponului, la meniul de la cuptorul cu microunde.
Se pare că ne îndreptăm cu pași repezi spre un „limbaj vizual”, unde vom citi pictograme universale pentru a nu ne suprasolicita creierul.

Așadar, după milenii de evoluție literară glorioasă de la desenele rupestre la Shakespeare, viitorul ne rezervă întoarcerea la a privi desene cu dreptunghiuri și triunghiuri pentru a înțelege cum funcționează mașina de spălat.

În concluzie, această istorie a cititului este o declarație de dragoste absolut delicioasă adresată celui de-al șaselea simț al omului.
Indiferent dacă viitorul înseamnă cărți electronice, hârtie digitală cu holograme sau texte pompate direct în cortexul vizual, un lucru e sigur: vom continua să citim, chiar dacă unii dintre noi vor folosi ecranele de ultimă generație doar pentru a strivi muște virtuale.